"Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte. Asta ar trebui să spunem în acest moment tragic. Cred că pentru acest om o instaurarea doliului naţional ar fi necesară pentru că sunt personalităţi pe care acest popor le-a născut. El defineşte o epocă. O personalitate complexă un artist extraordinar, un poet care a şlefuit limba româna acest om are nevoie de preţuirea neamului pe care l-a iubit aşa mult după cum ştiţi. Un neam pentru care şi-a sacrificat. Abia acum după moarte vom întelege şi vom reciti testamentul pe care l-a lăsat. Cred că a trecut în nefiinţa un titan al culturii noastre şi va trebui să întelegem că România pierde o mare valoare şi probabil că peste o sută de ani vom putea vorbi despre epoca Păunescu".
Victor Socaciu,2010
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.
