„Dacă nu aş proceda aşa, dascălii mei nu m-ar ierta niciodată!”, a declarat recent Ecaterina Andronescu referindu-se, din păcate, doar la scandalul „Spiru Haret” şi scăpând, voit, din vedere mult mai grava reducere masivă de posturi.
Dar, mă întreb, pentru modul în care îi duce de nas de când a devenit ministru crede că poate fi iertată? Să ajungi de la promisiunea de mărire a salariului cu 50% la reducerea a 20.000 de posturi în sistemul educaţional consider că este o maximă bătaie de joc şi o prăbuşire a speranţei dascălului că este privit ca o verigă importantă a societăţii româneşti. Măsura, fără precedent ca amploare, este impusă de raţiuni de natură economică, principala cauză fiind masiva rectificare în minus a bugetului Educaţiei din luna aprilie.
Acum se tot afirmă că cei 4% prevăzuţi pentru reducerea posturilor nu vor afecta titularii de la catedră, ci doar suplinitorii şi personalul nedidactic. Şi ei tot români sacrificaţi, la urmaurmelor. Iar orele care vor rămâne neacoperite şi pe care le vor „absorbi ca bureţii” profesorii rămaşi pe funcţii sunt un soi de muncă voluntară, întrucât ei nu vor primi retribuire pentru ore suplimentare, asta e clar! Se vor face tot soiul de scamatorii pentru a salva şi ore, şi cadre, iar calitatea actului educaţional va fi un slogan de… tristă amintire!
Revenind la scandalul „Spiru Haret”, dealtfel unul foarte bine întemeiat, mă întreb dacă nu acesta este de fapt doar o fumigenă în ochii noştri, pentru a ne deturna atenţia de la adevărata problemă, cea a bugetului jenant alocat Educaţiei româneşti? Iar după ce fumul se va fi risipit, să constatăm că studenţii la USH îşi continuă studiile în acelaşi regim, în timp ce sute de cadre didactice au rămas fără catedră.
