De teamă să iubeşti..

Vreau să-ţi subjug a ta tristeţe
Să te numesc etern proscris.
Să te condamn fără regrete
La un sinistru iad: catharsis
De ce mai profanezi trupul iubirii
Cu imprecaţii-n rosu , cu-ntunecate gânduri
De ce striveşti veşmânturi?
De teamă să iubeşti..
Ucide cu un gând o panoramă moartă,
De visuri infantile , de ego-uri prosteşti
Şi –abjură tot ce-i sacru în diafragma spartă
De teamă să iubeşti..
Adoră-mi iar fiinţa, cu-al tau nimb al iubirii
Dar vezi să nu trezeşti,
Orgoliul dintre noi , cu-al tau eros lăuntric
De teamă să iubeşti..
Luna e-atat de goală , de rece şi pustie
Iar sufletul tău roagă
Nemuritoare ură – un zâmbet mort ce-nvie
Un spasm dintr-un trecut , o dulce-epilepsie.
Tăgada ne distruge tot ce a fost odată,
Un sentiment desprins dintr-un roman celebru
Enigma de noiembrie, ce-contura iubirea
Din simbol roşu-n negru.

Rusu Mădălina-Roxana,
fosta eleva a Scolii Generale "Ion Borcea"
Diriginte: Viorica Suceveanu