Duminică, 30 Mai 2010 21:22 Madalina-Roxana

Apocalipsă

Condeiul se prabuşi pe podea,
Iar cerneala sa zămisli noaptea
Pe zare curg zâmbete fade
Uşor , foarte-uşor luna se desprinde şi cade.
În cercuri concentrice , materia zbiară,
Iar greierii cântă poeme-ale morţii
În goluri , letargia se roagă să piară
Să rămâna doar – cortegiile nopţii.
O stea işi revarsă cu patimă suflul
Şi stinge lumina primordială –
Rumene contururi creionează iar golul
Soarele cade , se târaşte iar în substanţa fugară.
Doar ploaia mai spală eretice-imprecaţii
Când sufletu-imploră iertarea divină
Doar clopote bat , când angoasa suprimă
În şuvoaie , zadarnic , misterele vietii.
Sleit de puteri , demiurgul işi leapadă –
Straiele istovite de vremea nefastă
Credinţa e doar imitaţia demonului
Când profanul plasmuieşte în măduva noastră.
Acum orizontul devine-ametist
Un prezbiter se roagă şi strange cenuşa
Pentru o clipă în care-un poet simbolist
Va indrăzni să invoce iar îngeri , să pravăle Uşa.